marți, 15 iulie 2008

Noul avion de vânătoare rusesc Su-35, la prima demonstraţie de zbor

SU-35 Flanker, cel mai nou avion de vânătoare multifuncţional creat de constructorul rus Sukhoi, a efectuat primul zbor demonstrativ la Jukovski, în regiunea Moscovei.



Demonstraţia de zbor a durat 6 minute şi a fost supravegheată de Vladimir Mikhailov, fost comandant al forţelor aeriene ruseşti.

Noul avion de vânătoare are la bază tehnologie din cea de-a cincea generaţie a aviaţiei de luptă, fiind astfel cel mai performant avion din toată lumea. Aparatul este destinat bombardării ţintelor terestre în orice condiţii meteorologice, la orice oră din zi sau din noapte, notează agenţia rusă de ştiri RIA-Novosti.



Constructorul Sukhoi, parte a corporaţiei ruseşti United Aircraft, are în plan producţia în masă până în 2011. Avioanele vor intra în serviciul militar rus, dar vor putea fi accesibile şi clienţilor de pe întreaga piaţă internaţională.

Sursa: Realitatea.net