Conducerea postului britanic de televiziune BBC a decis să suspende toate emisiunile interactive, în urma nenumăratelor plângeri din partea telespectatorilor, cu privire la lipsa de control a telefoanelor intrate în emisie. Directorul general al trustului s-a declarat profund dezamăgit şi preocupat de situaţia creată. El a promis chiar un plan prin care nu va mai tolera niciun fel de derapaje editoriale.
Decizia a fost luată după o şedinţă extraordinară a trustului BBC, amendat de Oficiul Federal de Comunicaţii pentru falsificarea rezultatelor unui concurs pentru copii. Şi alte emisiuni ale postului britanic au fost acuzate că ar folosi linii telefonice cu suprataxă pentru concursuri.
Ultimul scandal în care a fost implicat BBC-ul o viza chiar pe regina Marii Britanii. Motivul îl reprezenta difuzarea unor imagini în care Elisabeta a II-a ieşea grăbită de la o şedinţă foto având un schimb dur de replici cu una dintre asistentele sale. Directorul firmei care a realizat înregistrarea şi-a cerut scuze pentru neplăcerile aduse atât Reginei, cât şi postului BBC.
Sursa: realitatea.net