luni, 30 iulie 2007

Doliu la Negruzzi şi la Naţional

● Cunoscutul profesor de chimie Ioan Martinuş, de la Colegiul Negruzzi, a murit într-un tragic accident rutier în judeţul Suceava ● Maşina în care se afla profesorul era condusă de către soţia acestuia ● Soţia profesorului a fost grav rănită în urma accidentului ● Foştii colegi şi prieteni regretă trecerea în nefiinţă a profesorului

Renumitul profesor de chimie de la Liceul Costache Negruzzi, Ioan Martinuş, în vârstă de 55 de ani şi-a pierdut viaţa în urmă cu două zile în jurul orei 17.00 într-un groaznic accident de circulaţie în localitatea Iacobeni, judeţul Suceava, în apropiere de Vatra Dornei. Autoturismul era condus de către soţia acestuia, Carmen Martinuş, în vârstă de 51 de ani, la rândul său o cunoscută profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Naţional din Iaşi. Tragicul accident soldat cu moartea profesorului s-a produs aproape de Vatra Dornei pe DN 17, drum destul de dificil unde se efectuează lucrări de modernizare de mai multă vreme. Soţia profesorului a pierdut controlul volanului autoturismului, un Fiat Bravo, pe o porţiune de drum cu limitare de viteză, într-o curbă pe partea dreaptă, când autoturismul a intrat în derapaj şi s-a răsturnat pe calea ferată, la o diferenţă de nivel de 4 metri. Amândoi soţii purtau centura de siguranţă în timpul petrecerii accidentului, fapt ce nu a salvat-o decât pe Carmen Martinuş. Aceasta a fost grav rănită în accident. De menţionat este faptul că profesoara de limba şi literatura română era posesoare a permisului de conducere din anul 1995. "Nu ştiam nimic de acest accident! Sunt şocat să aud un astfel de lucru. A fost un profesor deosebit şi un om extraordinar. Meseria de profesor i se potrivea cel mai bine! Eu îl cunosc din primii ani de activitate, chiar am fost colegi un an de zile. Este o mare pierdere pentru învăţământul ieşean", a declarat Nelu Tudorache, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, profund îndurerat de cele întâmplate. Fiica celor doi profesori, Luciana Martinuş, a terminat anul acesta liceul la Colegiul Negruzzi cu media generală zece, fiind desemnată şefă de promoţie. Fata a rămas fără unul dintre părinţi şi aşteaptă cu înfrigurare veşti despre starea de sănătate a mamei sale, aflată înainte de închiderea ediţiei în stare gravă la spital. Contactat telefonic de către reporterii ZIUA de Iaşi, Gheorghe Ilie, directorul Colegiului Negruzzi şi profesor de matematică în cadrul aceluiaşi liceu, nu a putut să spună mai nimic, fiind profund marcat de cele întâmplate.

Sursa: Ziua de Iasi