Judecătorii Tribunalului Bucureşti au amânat pentru 24 iulie discutarea cererii de revocare a măsurii arestării formulată de Petru Nica, singurul inculpat din dosarul "Jaful secolului" care se mai află în arest, după ce au constatat că acesta nu a fost adus de la penitenciar la proces.
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, de asemenea, să reia în data de 10 septembrie judecarea pe fond a dosarului "Jaful Secolului", în care sunt implicaţi Petru Nica, Constantin Velescu, Aurelian Paven şi Ionela Popa. Până la acea dată, avocaţii inculpaţilor urmează să studieze actele depuse la dosar de reprezentantul firmei CPI Security, printre care se află şi ordinele de plată ce dovedesc achitarea către Banca AMRO a unei sume de aproape 9 miliarde de lei vechi.
Petru Nica, angajat al firmei CPI Security, şoferul unei autospeciale blindate pentru transportul banilor, a dispărut, în 5 iulie 2004, cu 100 de miliarde lei vechi colectate de la filialele ABN Amro din Galaţi, Constanţa şi Ploieşti.
Sursa: realitatea.net