marți, 24 iulie 2007

Petru Nica, inculpat in dosarul "Jaful secolului" a fost pus in libertate

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis astazi cererea de revocare a mandatului de arestare preventivă pe numele lui Petru Nica, inculpat în dosarul "Jaful Secolului", după ce avocatul său a reclamat faptul că perioada de arest preventiv, de aproape 3 ani, este prea lungă.

Parchetul a făcut recurs la decizia Tribunalului Bucureşti. Recursul se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti. Un nou termen în dosarul de fond a fost stabilit pentru data de 10 septembrie. Nica este singurul inculpat care se mai afla in arest, din dosarul "Jaful secolului".

Petru Nica, angajat al firmei CPI Security, şoferul unei autospeciale blindate pentru transportul banilor, a dispărut, în 5 iulie 2004, cu 100 de miliarde lei vechi colectate de la filialele ABN Amro din Galaţi, Constanţa şi Ploieşti.

Maşina din care dispăruseră 16 saci în care se aflau 88,4 miliarde lei vechi şi 33.396 de dolari, a fost găsită abandonată pe strada Madrigalului din cartierul bucureştean Băneasa. Complicii lui Nica, Gabriel Velescu şi Aurelian Paven, l-au aşteptat pe traseu, pe DN 1, şi l-au ajutat să transfere banii într-un Dodge, şi ulterior să-i ascundă.

După o săptămână de cercetări, în care au stabilit că totul fusese premeditat cu mare grijă, politiştii bucureşteni au reuşit să-i prindă pe toţi trei, Nica fiind descoperit într-o vilă din Snagov. Velescu şi Paven închiriaseră o vilă, prin intermediul unei agenţii imobiliare, iar contractul a fost semnat de Ionela Popa, partenera lui Velescu, şi plătit cu 12.000 de dolari din banii furaţi.

Procurorii au reuşit să recupereze cea mai mare parte a pagubei, cu excepţia a 8,5 miliarde lei vechi, care nu au fost descoperiţi niciodată. Avocaţii celor trei susţin că aceste miliarde care nu ies la socoteală, n-ar fi existat niciodată, şi au acuzat banca de spălare de bani.

Sursa: stiri.rol.ro