miercuri, 1 august 2007

Hagi a obţinut prima victorie cu Steaua în Liga Campionilor

Steaua a reuşit să învingă în Polonia pe Zaglebie Lubin, cu scorul de 1- 0, în prima manşă a Turului II Preliminar Champions League.

Golul victoriei a fost înscris în minutul 56 de către Dorin Goian cu o lovitură de cap, în urma unei centrări a lui Dică din corner. Steliştii nu au oferit un meci spectaculos, însă a dominat având o posesie de 52% a mingii şi au jucat în stil de mare echipă.

Într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv, Gigi Becali a declarat că Hagi a folosit echipa ideală şi că Steaua de acum trebuie să câştige toate meciurile, pentru că este foarte puternică.

Managerul sportiv al Stelei, Adrian Ilie, a declarat că a fost un meci reuşit făcut de stelişti, unul foarte bine gândit tactic, un război la mijlocul terenului. Acesta a mai spus că prin victoria obţinută în această seară Steaua şi-a făcut un retur mai uşor.

Gabi Balint a lăudat şi el meciul tactic reuşit de stelişti, dar a zis că Steaua este o echipă în formare şi este nevoie de timp pentru a obţine rezultatele dorite. Şi că jocul Stelei este unul îmbucurător, chiar dacă nu a fost unul spectaculos.

Basarab Panduru
a declarat că Steaua a obţinut o victorie meritată chiar dacă nu a avut un meci extraordinar şi că îngrijorător este faptul că steliştii nu înscriu din acţiune.

Sursa: realitatea.net