vineri, 3 august 2007

Luptă politică la rece pentru Polul Nord

Exploratorii ruşi au reuşit să atingă platforma Oceanului Arctic pentru a arbora drapelul rusesc, la mai mult de 4.000 de metri adâncime. Reacţiile celorlalte ţări învecinate cu Polul Nord nu au întârziat să apară.

Premierul Canadei a afirmat că tactica aplicată de Rusia este mai degrabă una specifică secolului al XV-lea, dar a recunoscut că importanţa zonei este în creştere şi trebuie luată în considerare.

SUA au avut o reacţie mult mai acidă. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că gestul ruşilor nu-i transformă automat în stăpâni ai locului.

Expediţia formată din doi deputaţi, un om de ştiinţă rus şi un om de afaceri suedez a avut ca scop stabilirea cu exactitate a originii geologice a teritoriului aflat sub Polul Nord. Punctul culminant al expediţiei a fost, însă, ancorarea pe fundul oceanului a unui drapel rusesc din titan şi a unei capsule conţinând un mesaj pentru generaţiile următoare.

Dincolo de scopul ştiinţific al misiunii, ruşii doresc să-şi asigure supremaţia în zona Oceanului Arctic, după descoperirea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale.

Sursa: realitatea.net