Trei persoane au murit şi două sunt în stare gravă după ce un copac a căzut peste o maşină în apropiere de Basarabi, judeţul Constanţa.
Copacul, un plop de 20 de metri, s-a rupt din cauza vântului, cel mai probabil, după care s-a prăbuşit peste un autorism care circula pe drum. Printre victimele care au decedat este şi un copil. În maşina care se îndrepta de la Constanţa spre Bucureşti se aflau cinci persoane, trei adulţi şi doi copii.
Copacul a a avariat şi o maşină parcată pe partea opusă a drumului. Circulaţia a fost blocată timp de două ore, în timp ce echipe de intervenţii speciale au încercat să secţioneze copacul căzut pe mijlocul străzii. Autorităţile au declanşat o anchetă pentru a stabili vinovaţii.
Sursa: realitatea.net