Cel puţin 24 persoane au murit în această dimineaţă într-un dublu atentat, în oraşul Rawalpindi, situat la periferia capitalei pakistaneze Islamabad, au anunţat surse din poliţie citate de agenţia France Presse. Alte 66 de persoane au fost rănite în timpul deflagraţiilor.
15 dintre victime, funcţionari în cadrul Ministerului Apărării, se aflau într-un autobuz când bomba a explodat. Celelate nouă persoane au murit după ce un kamikaze a detonat un dispozitiv exploziv în centrul unei pieţe.
Pakistanul se confruntă, după asaltul Moscheei Roşii, cu o serie de atentate deosebit de grave iniţiate cel mai probabil de militanţii musulmani. Acestea vizează în special militari şi poliţişti din zona de nord-vest a ţării, la graniţa cu Afganistanul.
În luna iulie, două atentate sinucigaşe au provocat moartea a 27 de persoane.
Sursa: realitatea.net