Transferul mijlocaşului englez David Beckham la LA Galaxy a făcut ca formaţia americană să primească 250.000 de cereri de tricouri cu echipa din Major League Soccer, chiar dacă noile echipamente nu au fost încă prezentate, informează Reuters.
Beckham va sosi la Los Angeles în această seară şi va fi prezentat oficial vineri. "Am primit deja peste 250.000 de cereri de tricouri ale clubului din partea suporterilor, fără ca ei să ştie măcar cum arată", a declarat, astăzi, preşedintele clubului american, Alexi Lalas. "Vom atinge cote istorice în privinţa vânzării de echipamente nu numai în MLS, dar la nivel mondial", a mai precizat oficialul echipei.
LA Galaxy a schimbat vechiul echipament care era în culorile galben şi verde cu unul complet alb, asemănător cu cel purtat de Beckham la Real Madrid. Clubul spaniol a vândut în primele şase luni ale lui Beckham la Madrid mai mult de un milion de tricouri inscripţionate cu numele fostului căpitan al echipei naţionale a Angliei. După ce a câştigat titlul în Spania, directorul de marketing al clublui, Jose Angel Sanchez, a spus că mijlocaşul englez a adus un profit de 600 de milioane de dolari clubului numai prin veniturile obţinute prin promovare.
Pentru a marca transferul lui Beckham, jucătorul a apărut şi pe coperta cunoscutei reviste Sports Illustrated, lucru care se întâmplă foarte rar cu un jucător de fotbal, iar în curând va fi subiectul unui documentar TV.
El poate debuta pentru LA Galaxy la 21 iulie, într-un meci amical împotriva lui Chelsea.