vineri, 13 iulie 2007

Lumina emisă de primele stele, acum 13 miliarde de ani, surprinsă de cel mai mare telescop

Astronomii de la Institutul de Tehnologie din California susţin că au putut surprinde, folosind efectele curburii perceptibile a Spaţiu-Timpului sub acţiunea "obiectelor" cosmice masive, lumina emisă de galaxii în urmă cu 13 miliarde de ani, perioadă în care Universul avea 500 de milioane de ani "vechime", transmite Reuters.

Este vorba despre o imagine a primelor galaxii, formate din primele stele care s-au aprins, odată ce atomii de hidrogen s-au adunat în nori imenşi care "au cedat" propriei greutăţi, declanşând o reacţie de fuziune nucleară.

Echipa de oameni de ştiinţă a cercetat Universul printr-o "lentilă gravitaţională", o regiune a Spaţiului distorsionată de masa unor supergalaxii mult mai apropiate de noi, astfel încât acţionează asemenea unei lentile optice obişnuite. Amplificarea luminii realizate a fost echivalentă cu o lentilă care măreşte imaginea de 20 de ori.

Lumina primelor stele din Univers a fost suprinsă cu ajutorul telescopului Keck II, cel mai mare din lume, aflat pe vârful vulcanului Mauna Kea din Hawaii.